Primăria Valea Viilor

DEZVOLTAREA SERVICIULUI SOCIAL-INFIINTARE CENTRU DE AMINTIRI FRUMOASE

29/03/2016

După cum evidenţiază şi denumirea investiţiei: “Dezvoltarea serviciului social – înfiinţare centru de amintiri frumoase”, aceasta se referă la sprijinirea persoanelor vârstnice şi singure.
Se consideră o etapă necesară în dezvoltarea serviciului social din comuna Valea Viilor, asigurarea unor condiţii optime pentru socializarea persoanelor singure, pentru care „urâtul” a devenit sinonim cu existenţa lor, transportarea acestor persoane pentru controalele necesare la medic şi asigurarea aprovizionării cu alimente, medicamente sau bunuri de strictă necesitate, a persoanelor care se află în incapacitate de deplasare, persoane bolnave, cu dizabilităţi, persoane de vârsta a treia, etc.
Proiectul urmăreşte combaterea excluziunii, încurajarea includerii sociale şi stimularea
persoanelor vârstnice spre comunicare.
Pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul proiectului, s-a achiziţionat un microbuz, care a intrat în dotarea compartimentului de asistenţă socială, din cadrul Primăriei comunei Valea Viilor.
Microbuzul se va afla la Primăriei Valea Viilor, și este principalul mod de comunicare dintre asistenţii sociali şi populaţie, astfel, asigurându-se operativitatea acţiunilor de binefacere propuse .
Microbuz - RENAULT NOUL TRAFIC COMBI 1.6 ENERGY DCI 90 CP -în valoare de 94.924,31 lei .



Afiseaza toate stirile...