Miercuri, 1 septembrie 2021, între orele 11:00 – 13:30, va avea loc la Căminul Cultural din Valea Viilor primul curs de conservare a legumelor și fructelor, susținut în cadrul proiectului.
La curs sunt invitați atât localnicii cunoscători de rețete și tehnici de conservare cât și cei care își doresc să învețe cum se conservă sau cum se păstrează în condiții corespunzătoare legumele și fructele în timpul sezonului rece, în vederea consumului personal sau valorificării pe piața locală.
Cursul va avea și un modul interactiv în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să împărtășească între ei rețete diverse și să se bucure de interacțiune cu comunitatea din Valea Viilor.
Totodată cei prezenți vor putea afla lista finală a pomilor fructiferi care urmează să fie distribuiți în cadrul unui eveniment organizat în comunitate la finalul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie 2021.
Proiectul este derulat de Fundația Open Fields în parteneriat cu Primaria Valea Viilor prin programul Active Citizens Fund – Romania finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Last modified: 30 august 2021